Se afișează postările cu eticheta FIV. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FIV. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 mai 2014

Nu vor sa creasca...

Da...sunt foarte nemultumita. Si doctorul e la fel. Cel mai mare folicul avea 9 mm in conditiile in care trebuia sa aiba 11. Si asta era cel mai mare. In rest... numarul e ok, pozitionarea ok, uter ok. Cred ca asta pare a fi fost problema mereu.

La recomandarea doctorului continui cu 3 Menopur si jumatate de Diphereline. S-a adaugat o fiola de Luveris (75 UI) pe zi. Acest medicament ar trebui sa conduca la cresterea foliculilor. Sper sa isi faca treaba.

In continuare iau in fiecare zi o pastila de acid folic si una de vitamina E.

Luni- 19 mai- din nou la control.

Cu speranta,
R.

marți, 8 aprilie 2014

Pregatire pentru FIV

Ieri am fost din nou la Chisinau la ecografie. Dupa ce am facut toate analizele standard pentru FIV atat eu, cat si sotul meu, am inceput acest drum care speram sa ne implineasca visul.
 
Continuam asa:
1. din ziua 5 a CM (adica de pe 9 aprilie) cate un comprimat de Rigevidon pe zi, timp de 21 de zile- anticonceptionale
2. din ziua 21 a CM (adica de pe 25 aprilie) cate o injectie de Diphereline (0,1) pe zi, de preferinta seara.
3. voi avea de cumparat Diphereline- 3 cutii si Menopur- 40 de fiole. Am cercetat deja piata si, cel mai ieftin, aceste medicamente pot fi cumparate de la Farmacia Dona- in jur de 36 de milioane.
 
Am stat o multime la ecografie si ma tot gandeam ca ceva trebuie sa nu fie in ordine de se uita atat de mult doctorul. L-am lasat in pace si, dupa ce a terminat, l-am intrebat daca ovarele meu au activitate. S-a declarant oarecum multumit. A spus ca ovarele se comporta cum e normal la varsta mea si ca nu pot avea pretentii sa aiba o activitate ca la 25 de ani. Doctorul pare increzator si m-a rugat sa nu ma stresez 'ca mai rau fac.
 
Cu speranta si incredere in Dumnezeu si in doctor, mergem mai departe.
Cu drag,
R.

joi, 27 martie 2014

Un pic mai linistita...

Maine plecam din nou spre Chisinau cu rezultatul analizelor si cred ca vom face si o noua ecografie. Intre timp am fost la medicul de familie care m-a linistit in privinta toxoplasmozei. Citisem si eu intre timp si mi-a confirmat si el ca deja am dezvoltat anticorpi si toxoplasmoza este veche, deci nu e niciun pericol pentru un viitor fat. Ba, dupa parerea mea, e mai bine ca o am deja pentru ca nu sunt sanse sa fac din nou in timpul sarcinii, iar acest lucru ar fi mai primejdios. Sunt convinsa ca la fel imi va spune si medicul de la Chisinau. O grija mai putin:) Cu rh-ul nu e mare lucru, chiar daca ar fi fost de preferat sa nu fie la mine negativ si la el pozitiv. Din cate am inteles, trebuie anuntat medicul si se face o injectie cu nu stiu ce.
 
Sper ca vestile sa fie bune.
Cu drag,
R.

sâmbătă, 14 decembrie 2013

2014

2014 va fi anul nostru. Anul in care sper sa putem finaliza mai multe lucruri incepute in 2013, un an care nu pot spune ca a fost foarte intelegator cu noi.
 
Suntem convinsi sa incercam FIV-ul in Moldova. Din acest motiv nici nu am mai mers pe la vreun doctor luna aceasta. Mai avem undeva in suflet speranta unei surprize placute pe final de an:), dar si aceasta optiune a FIV-ului.
 
In 2014 ne dorim sa reusim sa ne indeplinim visul de a avea un copil sanatos si frumos si mereu pus pe sotii! Asta este pe primul loc pentru noi si speram ca si Dumnezeu va fi acolo, alaturi de sperantele noastre.
 
Cu drag,
R.

marți, 3 decembrie 2013

Debusolare generala! Pe unde sa o apucam?

Am revenit. Faptul ca nu am mai scris nimic aici nu inseamna ca am lasat-o balta. Sunt un pic bulversata. Stiam ca asa se va intampla cand ma voi duce la un alt medic. E, intr-un fel, ca la mesteri: "Vai, dar cine v-a montat centrala asta? Vai...ce prost a putut sa lucreze!, etc".
 
Am fost la consult la medicul din Chisinau care a venit in Iasi. Era ca la Mecca...full de femei cu probleme de fertilitate. Lucreaza la New Med Life, dar si la alte clinici din Moldova si Ucraina. Mi-a facut o impresie buna, in general... doar ca a spus cateva chestii care, cum spuneam, m-au bulversat:
1. "Nu stiati ca, incepand de la Congresul medicilor de nu stiu unde de dinainte de 2000, s-a discutat despre faptul ca nu trebuie sa se mai faca instilatii?" Cica s-a demonstrat ca ele mai degraba infunda trompele decat sa le desfunde! What???
2. "Da' ce? V-au facut driling ovarian? Dumneavoastra nu aveti nevoie de asa ceva!" What???
3. "Ei...sperma asta nu prea e buna!" What???
 
In fine...a ajuns la concluzia ca trompa stanga e infundata. A zis ca a vazut lichid in ea la ecografie si ca asta inseamna ca e infundata. In concluzie, avand in vedere ca sunt probleme si din partea mea si a sotului, ne sfatuieste sa facem FIV. Daca facem FIV, parerea lui e ca raman insarcinata din prima.
 
Am mai asteptat pana au iesit si colegele mele sa vad ce le-a spus. Ma gandeam sa nu cumva sa recomande doar FIV pentru ca se pricepe la asta 'ca asta face el de obicei. Dar: unei colege nu i-a spus sa faca FIV si alteia i-a spus ca si cu FIV va fi greu. Deci am concluzionat ca nu e rau intentionat.
 
Costurile FIV la clinica din Moldova ar fi: 1500 euro procedura propriu zisa la care se adauga 1000 de euro tratamentul.
 
Ce sa spun...inca nu ne-am hotarat. Avand in vedere ca vine iarna si ca va fi mai dificil cu transportul, ma gandesc sa continui luna decembrie aici, acasa. In decembrie ar trebui sa ovulez pe trompa buna, desi nu pot baga mana in foc ca e buna. Toate informatiile astea care se bat cap in cap ma fac sa nu mai am incredere in nimic!
 
Despre medicii de la Chisinau am auzit multe lucruri bune. Multe cazuri au reusit acolo in foarte scurt timp, dupa ani de zile si o multime de bani cheltuiti in Romania. Iau in considerare aceasta posibilitate...
 
Da-ne, Doamne, gandul cel bun!
 

luni, 23 septembrie 2013

Instilatie- partea a 2-a

A doua instilatie a fost mult mai blanda pentru mine. Mi-a facut-o chiar doamna doctor si am simtit un usor disconfort dar a fost mult mai bine decat prima oara. Mi-a spus ca nu mai este nevoie sa revin pentru instilatii.
Am simtit aceeasi usturime cand a introdus substanta, apoi crampe, apoi usoare sangerari 3 zile.

Nu mi-am luat pijamale de acasa pentru ca nu am camasa de noapte si pentru ca mi se pare mai usor sa folosesc camasa de noapte de la maternitate. Cand am ajuns la garderoba tanti de acolo m-a luat la cearta de nu-mi venea sa cred. Niciodata nu mi s-a mai reprosat faptul ca nu am venit cu pijamale de acasa. Aproape ca imi venea sa plang- ma gandeam ca abia am ajuns in spital ca ma si ia toata lumea la dat explicatii. I-am spus lui Tanti ca e ok sa nu-mi mai dea nimic ca am un halat la mine. A oftat si mi-a inmanat pretioasa camasa de noapte. Ulterior m-am gandit si am ajuns la concluzia ca astepta sa ii dau bani pentru acest gest, lucru care m-a cam ingretosat. Dupa cum am mai spus, am o problema in a da spaga in general, dar sa dau spaga pentru a primi o camasa de noapte...asta chiar nici nu mi-a trecut prin cap!!!
 
Planul de bataie in continuare:
Cerazette pana termin cutia, apoi astept sa vina mesntruatia, sa se termine si o contactez pentru histerosalpingografie. Si asta am sa si fac. M-am interesat deja si, la o policlinica particulara, pretul pentru o histerosalpingografie este de 300 de lei. Doamna doctor mi-a spus ca acolo ar trebui sa o fac. Voi reveni cu un telefon la ea in perioada respectiva si vom vedea detaliile.
 
La spital am cunoscut o doamna care era dupa un FIV. Dupa ce a facut procedura la o clinica particulara din acest oras i s-a facut atat de rau, incat a trebuit sa stea o saptamana la terapie intensiva la maternitate. Cu toate acestea spunea ca ar fi in stare sa suporte orice doar pentru a-si implini visul. Cat am stat acolo i-a venit si rezultatul analizelor de sange din care parea ca nu a reusit sa ramana insarcinata. Offfff... FIV-ul a costat-o in jur de 170 de milioane de lei vechi, bani imprumutati de la banca pe o perioada de patru ani! Si eu ma plangeam ca m-a durut prima instilatie...
 
Nu stiu ce am. Probabil din cauza stresului si a pastilelor o iau razna si ma descarc aiurea pe sotul meu. Tip fara niciun motiv si simt ca nu e ok. Trebuie sa ma opresc si sa iau lucrurile un pic mai usor. Sa imi amintesc ca sunt si lucruri mai grele si mai grave pe lumea asta...
 
Cu drag,
R.

Altă parte din poveste...

 E 2021 și înainte de asta au fost toți anii ăștia despre care am scris până acum sau despre care am tăcut până acum. Nu e ușor să treci mer...