E 2021 și înainte de asta au fost toți anii ăștia despre care am scris până acum sau despre care am tăcut până acum.
Nu e ușor să treci mereu peste eșecuri, să simți cum trece timpul... Știu exact la ce te gândești și ce simți în fiecare lună, la fiecare nouă menstruație. Nu ești singură. Nu sunteți singuri.
Nu am mai scris pentru că nu am știut cum să continui toată povestea. Cum să o continui în viața mea reală, nu aici, pe blog. Acum știu :)
Am trecut printr-o sarcină fără embrion, apoi prin alte încercări nereușite și apoi, în 2020 am făcut o histerosonografie ca să aflu că mult prețuitele mele trompe nu mai sunt bune la nimic. A fost momentul în care mi-am dat seama că am 40 de ani și, dacă vreu să continui pe drumul aecsta, al dorinței de a avea un copi, trebuie să găsesc o altă cale.
De câte ori poți bătători aceleași cărări? Găsește un drum nou. Așa mi-am zis și am decis, împreună cu soțul meu, să adoptăm :)
În decembrie 2020 am despus dosarul, și în martie am obținut atestatul. Acum stăm cuminși și așteptăm și ne dorim să ne cunoaștem copilul. Este acolo, undeva, are între 2 și 4 ani, poate fi fetiță sau baiat și are aceeași bucurie de a trăi ca și noi.
Suntem pe alt drum, cu aceeași dorință, cu aceleași speranțe.
Să fie totul frumos în viețile voastre!
