Bilet de iesire
"Pacienta in varsta de 34 de ani se interneaza pentru chist ovarian drept, infertilitate primara in vederea conduitei de specialitate. In data de 24.07.2013 se practica chistectomie laparoscopica, test permeabilitate tubulara- permeabil dreapta. Se externeaza cu stare generala buna, afebrila, tranzit intestinal si mictiuni fiziologice, plaga abdominala supla, in curs de cicatrizare."
Cu alte cuvinte, SALUTARI DE ACASA!!!
Experienta mea a fost, oarecum, una usoara fata de cele ale altor femei pe care le-am intalnit in spital. Miercuri (24 iulie) am revenit in spital. Luasem doar doua dulcolax si s-a ajuns la concluzia ca trebuie sa fac si o clisma. Deci nu am scapat. In fine, a fost un pic aiurea dar am facut-o si pe asta. Eram programata la celioscopie la ora 12, dar abia la ora 18 am intrat in operatie. Eram atat de obosita, incat nici macar nu mai aveam emotii. Cea mai grea experienta traita a fost insertia sondei urinare. Acest lucru s-a petrecut cam cu 3 ore inainte de operatie, cand am fost dusa la terapie intensiva. Am simtit o durere foarte profunda, cam ca atunci cand am avut o raceala foarte mare. Simteam nevoia sa urinez (cred ca era vorba de cateva picaturi) si aceasta nevoie era insotita de niste usturimi ingrozitoare, transpiratie...efectiv ma zvarcoleam in pat! In plus, stiu ca nu e frumos sa spun dar ma gandesc ca poate vor mai trece si alte doamne prin aceasta experienta, aveam senzatia ca patul e ud. Am pipait un pic cearsaful si i-am spus asistentei. Muream de rusine. Nu era vorba de o cantitate mare, dar nu stiam cum trebuie sa fie. Ulterior am aflat ca si alte doamne au patit la fel. Asistenta ma tot intreba de ce nu ies pe hol sa mai stau cu sotul si cu prietena mea care ma asteptau acolo. Auzi de ce?!?! Pai mi-era frica sa nu ma apuce vreo usturime sau sa vad ca apare urina pe undeva! Offfffffff...ma iertati ca am povestit toate lucrurile acestea....dar asta a fost partea cea mai grea.
La aproximativ ora 18 am fost dusa in sala, m-am asezat pe masa de operatie, mi-au pus o masca pe fata si gata. Am dormit tun...ba mi s-a spus ca am fost cuminte doar ca nu voiam sa ma mai trezesc. S-au chinut vreo 15-20 de minute si au reusit. Operatia a durat, cu tot cu pregatire, aproximativ o ora. M-au dus inapoi la ATI si pe drum i-am vazut pe sotul meu si pe prietena mea. Am vorbit chiar destul de tare si le-am spus ca totul e bine. Dupa ce am ajuns din nou la terapie nu ma mai durea nimic si nici sonda nu o mai simteam. Am stat o noapte acolo si a doua zi am fost prima care a plecat de la ATI spre salonul postoperator, desi am fost ultima operata. Am urcat scarile spre salon fara sa ma tin macar de balustrada si mi-am revenit chiar foarte repede.
Singura jena pe care am simtit-o s-a tradus in niste crampe abdominale si in nevoia de a elimina gaze, lucru perfect normal. Primul scaun, desi minor, l-am avut pe 25. Am mai stat o noapte in postoperator unde mi s-a dat tratament cu antibiotic si anticoagulante (aproximativ). Pe 26, de ziua sotului meu, am fost externata. Acum, dupa prima noapte dormita acasa ma simt excelent...parca nu as fi fost operata. Inciziile sunt 3, foarte mici si nedureroase. Miercurea viitoare ma voi prezenta pentru a mi se scoate firele. Abdomenul este usor umflat, cand am iesit din spital nu am putut sa ma inchei la pantaloni. Mi-am pus o burtiera si sper sa imi revin repede- nu am cu ce sa ma imbrac:) Mai am inca o problema minora. Probabil din cauza ca am fost intubata am o tuse si o durere de gat de care incerc sa scap.
Care este situatia actuala:
1. ovarele sunt curate
2. uterul este ok. am intrebat daca am vreun fibrom ceva si mi s-a raspuns negativ.
3. trompa stanga, cea care ducea la ovarul bun, este infundata chiar la capat. Deci, undeva la sfarsitul lui septembrie va trebui sa ma ocup de acest lucru. Colegele de salon mi-au spus ca e cam dureros.
4. nu inteleg de ce dna doctor nu mi-a verificat trompele pana acum, desi eu i-am sugerat acest lucru. Mi-am dat seama ca atunci cand am facut
inseminarea eu ovulam cu ovarul stang, iar acum stim ca trompa stanga e infundata... Acest lucru ma face sa-mi pierd un pic increderea si sa imi fie greu sa inteleg de ce! Dar voi merge, cel putin o perioada, in continuare cu aceeasi doctorita. Inseminarea aceea nu avea niciun sort de izbanda. Bani si sperante aruncate pe geam!
5. Continui cu Cerazette si la sfarsitul lui septembrie-inceputul lui octombrie, vad care e treaba cu trompele.
6. Am obosit! Offffffffff.
Ce sa va mai spun? Cate am mai vazut prin spital? Ce probleme au oamenii? Cat de nesemnificativa e a mea in compratie cu a lor? Nu mai povestesc nimic ca nu vreau sa intristez pe nimeni. Dar va rog din suflet sa aveti grija de voi si de cei din jur!
Cu drag,
R.
